Astăzi de la ora 20:00 pe „Ilie Oană” din Ploiești va avea loc finala ediției 2019-2020 a Cupei României dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe și FCSB.
După ce sezonul precedent a reușit să prindă „top 6”, play-off pe care însă în acest an l-au ratat, covăsnenii își pun mari speranțe în duelul de miercuri seară. Calificarea în finala Cupei României reprezintă o premieră pentru trupa lui Leo Grozavu iar un triumf în Cupă ar echivala cu calificarea în Europa League, competiție unde tehnicianul covăsnenilor a mai fost prezent pe vremea când pregătea FC Botoșani.
Dacă pentru Sepsi câștigarea trofeului și implicit participarea în Europa League ar fi un mare bonus în schimb pentru FCSB ratarea acestor obiective ar fi o catastrofă. După ce au și-au luat din nou adio de la titlul de campioni, „roș-albaștrii” își văd pusă sub semnul întrebării și participarea în Europa având în vedere că în Liga 1 se află la o lungime în spatele FC Botoșani. De aceea este de așteptat ca formația lui Becali, la care „principal” va debuta Toni Petrea, să dea totul pentru a câștiga cea de-a 24-a Cupă din istoria clubului și a salva astfel sezonul.
„Va trebui să dăm totul pe teren indiferent de starea de dinaintea jocului, de faptul că am jucat în deplasare şi alte lucruri. Sunt multe detalii care pot face diferenţa în finală. Dar noi ne dorim să ne bucurăm de moment, de faptul că am ajuns într-o finală. Faptul că nu avem nimic de pierdut, ci doar de câştigat, poate fi un avantaj pentru noi. Iar acest lucru poate face diferenţa. Îmi pare foarte rău că am ajuns într-o finală şi nu vom avea fanii alături. Este foarte greu. Probabil va fi singura finală fără spectatori din istorie. Vă daţi seama ce ar fi însemnat pentru fanii noştri o finală de Cupa României, cred că mare parte din oraşul Sfântu Gheorghe ar fi ajuns la meci. Ne pare enorm de rău că nu îi putem avea alături pentru că încurajările lor ne-ar fi ajutat. Nu ne rămâne decât să îi facem fericiţi în faţa televizoarelor şi sper ca la final să aducem trofeul la Sfântu Gheorghe”, a declarat Leo Grozavu, tehnicianul formației Sepsi OSK.
Partida Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FCSB va avea loc astăzi de la ora 20:00 meciul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.